Rămas bun...

Pentru că am fost foarte îndurerat de pierderea lui Alex, i-am făcut, cu lacrimi în ochi, o poezie.

Rămas bun...


Acum o să vorbesc şi despre crudul adevăr:
Ieri mi-a murit un văr, acum părinţii lui îl trag de păr,
Şi zbiară, că vor să ias-afară
Dar gata! Pe viaţă sufletul o sa îi doară.
Mai ieri îl vedeam alergând, îl auzeam cântând.
Acum se duce spre mormânt, şi aud mii de voci plângând
Şi spunând: vere, frăţioare, fiule, de ce te duci?
Şi pleacă, Rai sau Iad, acum el este la răscruci.

Nu ştie ce s-aleagă, nu ştie unde o să meargă.
Dar a plecat, putea să vadă lumea largă;
Lumea-ntreagă s-o cunoască, muzică, sport, cuvinte,
Acuma mii de oameni au să-l ţină minte, a fost cuminte.
A lăsat o lume-ntreagă suspinând şi tremurând şi
A rămas la noi în gând, frate, toţi fără cuvânt,
Părinţii zbiară, şi tremură şi plâng şi se-nfioară:
Soră, veri, iubită, cunoscuţi, îl văd ultima oară.

O cruce, dusă-n spate, de-atât fior şi nedreptate,
Atâtea cuvinte sunt nespuse, mai mult ca-n cartea de bucate,
Dar poţi citi cuvintele în ochii celor care plâng
Şi suspinând, îşi mai aduc aminte înc-un gând
Îl vad râzând pe Alex, revăd o simplă amintire
Ce o vad toţi cei care plâng după săracul in neştire.
A murit pe nesimţite, s-a mai dus înc-un băiat,
Şi l-am trecut pe lista persoanelor de neuitat.