Povestea muncitorului Marian cel cu două mănuşi
Lumina soarelui strălucitor se reflecta din acoperişul nou construit al
Bisericii Evanghelice, încă rămasă în lucrări, spre a fi finalizată în luna
mai. Vremea de afară, o zi caldă a lunii iulie, spre orele cincisprezece, era
extrem de călduroasă şi îndemna oamenii la leneveală, indiferent dacă erau la
muncă sau nu.
Acest lucru apărea şi la un aparent simplu lucrător la liftul din
interiorul casei sfinte. Cu unul dintre bocancii plini de noroi şi zgârieturi
ieşite din comun în mijlocul camerei de odihnă, iar celălalt încă stându-i în vârful
piciorului din cauza grabei, pe salteaua cu arcuri mâncată de timp a singurului
pat din cameră stătea un om de o structură atletică, cu părul şaten
bifurcându-se în şuviţe ce îi atingeau obrajii. Vântul intră pe fereastra
deschisă larg şi îi alungă pletele de pe faţa-i.
El parcurgea mişcări continue verticale cu mâna sa stângă pe cel mai
important organ al lui, penisul. Vibraţia creată de neregularităţile mănuşilor pe
extremitatea sa îl făceau să se simtă bine, ca şi cum o sută de zeităţi
feminine îşi unduiau corpurile lor perfecte în diferite mişcări în jurul lui.
Muncitorul purta mănuşi dintr-o anumită cauză. El se credea special în
felul lui având un fetiş. Se simţea special ştiind că nimeni altcineva din lume
nu se gândise anterior la acest lucru: să porţi mănuşi în timp ce te
masturbezi. Dar băiatul nostru a adus această metodă la un nou nivel. Ideea de
a-şi pune lipici pe materialul textil ce-i înconjura mâna i se păru nemaipomenită.
Iar nervii de pe pielea pulii sale agreeau asta, mai ales când termina şi
trebuia să o lase. Era un masochist.
Însă în acest timp mâna lui stângă nu era îmbibată de lipici. Cea dreaptă,
totuşi, avea în palmă o cantitate
măricică de lichid lipicios, pe degete nu, pentru că se apucă de ele atunci
când termină şi vrea să şi-o dea jos.