Guest post: Povestea muncitorului Marian cel cu două mănuşi

Deci, un camarad blond (m-a rugat să nu-i menţionez numele) mi-a relatat ieri o poveste, şi s-a oferit să o redacteze ca un guest post pe blogul meu. Citiţi-o toată, merită, şi împrăştiaţi-o şi pe la prieteni, rude, colegi, câini, muncitori cu mănuşi sau babe senile.

Povestea muncitorului Marian cel cu două mănuşi

Lumina soarelui strălucitor se reflecta din acoperişul nou construit al Bisericii Evanghelice, încă rămasă în lucrări, spre a fi finalizată în luna mai. Vremea de afară, o zi caldă a lunii iulie, spre orele cincisprezece, era extrem de călduroasă şi îndemna oamenii la leneveală, indiferent dacă erau la muncă sau nu.

Acest lucru apărea şi la un aparent simplu lucrător la liftul din interiorul casei sfinte. Cu unul dintre bocancii plini de noroi şi zgârieturi ieşite din comun în mijlocul camerei de odihnă, iar celălalt încă stându-i în vârful piciorului din cauza grabei, pe salteaua cu arcuri mâncată de timp a singurului pat din cameră stătea un om de o structură atletică, cu părul şaten bifurcându-se în şuviţe ce îi atingeau obrajii. Vântul intră pe fereastra deschisă larg şi îi alungă pletele de pe faţa-i.

El parcurgea mişcări continue verticale cu mâna sa stângă pe cel mai important organ al lui, penisul. Vibraţia creată de neregularităţile mănuşilor pe extremitatea sa îl făceau să se simtă bine, ca şi cum o sută de zeităţi feminine îşi unduiau corpurile lor perfecte în diferite mişcări în jurul lui.

Muncitorul purta mănuşi dintr-o anumită cauză. El se credea special în felul lui având un fetiş. Se simţea special ştiind că nimeni altcineva din lume nu se gândise anterior la acest lucru: să porţi mănuşi în timp ce te masturbezi. Dar băiatul nostru a adus această metodă la un nou nivel. Ideea de a-şi pune lipici pe materialul textil ce-i înconjura mâna i se păru nemaipomenită. Iar nervii de pe pielea pulii sale agreeau asta, mai ales când termina şi trebuia să o lase. Era un masochist.

Însă în acest timp mâna lui stângă nu era îmbibată de lipici. Cea dreaptă, totuşi,  avea în palmă o cantitate măricică de lichid lipicios, pe degete nu, pentru că se apucă de ele atunci când termină şi vrea să şi-o dea jos.

Frecând frenetic, aproape ajunsese la punctul culminant al acţiunii, când uşa camerei se trânti de perete cu o viteză uluitoare. Prin cadrul ei trecu şeful, cu o faţă care nu arăta fericire în niciun caz. Angajatul său a tresărit pe moment, însă nici nu se chinuise să-şi mai ridice pantalonii. Bătrânul om, care a condus firma timp de 30 de ani, îi spuse cu un glas ferm, cu a sa voce groasă:

-Eşti concediat. Nu mai vreau să te văd toată ziua stând în acel pat, făcându-ţi laba cu nemiluita. Nu ai adus nimic productiv aici, am ajuns ca EU, şeful tău, să car grinzi doar pentru a executa lucrarea la timp, în timp ce tu probabil te uitai pe geam şi râdeai. Vreau să pleci, şi să nu te mai întorci niciodată, Marian.

Din ochii blajini ai lui Marian  s-au scurs două lacrimi mici, care nu ar fi putut observate decât dacă erai atent, confundându-se cu transpiraţia provocată de efortul depus anterior. Cu pantalonii încă în vine, se ridică din pat, încălţă bocancii, şi plecă într-un mers de pinguin departe de bătrân.

Îi plăcea atât de mult să-şi ţină mâna pe mădular încât coborî chiar şi liftul astfel, împreună cu turiştii germani care îl bârfeau fără ca el să-şi dea seama. Oricum nu i-ar fi păsat. Ceilalţi nu înţelegeau ce făcea pentru că erau proşti.

La ieşirea din biserică, o femeie bătrână îl opri, speriată, după care îi vorbi:

-Băiatule, măi, ţie nu îţi este ruşine să umbli atât de indecent în public, să sperii chiar oameni? Ce ai face dacă aş chema poliţia acum, ia?

-Ascultă, tu babă, ţi-ai băgat vreodată mâna-n beci?

-Ce întrebare mai e şi asta, normal că nu.

-Bine, du-te acasă, încearcă, apoi vei vedea că ce fac eu e complet normal. Hai sictir.

Continuându-şi drumul, se îndreptă spre casa lui, la capătul pietonalului. Era nervos deja pentru că vecinii săi ţigani îi tot spărgeau geamurile şi furau ziarele Libertatea, iar el nu mai putea să o vadă pe fata de la pagina cinci, şi acum nu mai are nici serviciu.

Intrând furios pe pietonal se opri. Cu degetele mâinii drepte îşi apucă mănuşa stângă şi o aruncă cu forţă pe pavele. Palma stângă fiindu-i transpirată, el îşi zise să-şi apuce mănuşa rămasă mai ferm. Luase o strânsoare bună a ei, şi reuşi să o scoată. Problema era că mâna i-a rămas lipită de ea. A început să meargă încet, scuturând-o tare pentru a i se dezlipi.

Transpiraţia îi apăru pe tot corpul, chiar şi pe penisul rămas semi-erect de la incidentul de mai devreme. Într-un final, mănuşa îi lăsă mâna şi căzu pe asfalt, la exact 7,43 metri de cea stângă.

Ştergându-şi sudorile, Marian realiză că simte nevoia de a urina. Cu mâna stângă îşi apucă strâns scula şi îi dădu drumul lichidului, mai întâi pe mănuşa dreaptă, apoi făcând o conexiune între cele două cu o urmă de pişat rămasă pe asfalt, iar într-un final pe ultima. Cu ultimii stropi scurgându-i-se din uretră, Marian expiră uşurat.

El realiză un lucru, totuşi: Când i s-a lipit mănuşa de mână, îi rămăsese o cantitate destul de mare de lipici acolo, iar acesta se întăreşte foarte repede dacă nu produci mişcări între cele două părţi, exact ceea ce nu a făcut el când s-a pişat.

Bărbatul realiză atunci faptul că mâna lui îi va rămâne pe veci lipită de mădular şi că va trebui să-şi accepte corpul aşa cum este. 

THE END.

Notă: Am văzut două mănuşi stând aruncate pe trotuarul de pe pietonal, şi m-am gândit cum au putut ajunge acolo. Asta-i singura variantă ce mi se pare plauzibilă. Povestea tocmai citită este explicaţia mea faţă de acest lucru.