Angry morning

N-am mai scris de aproape o lună și înainte să îmi cer scuze vreau să vă răspund vouă, "fanilor" mei nerăbdători: scriu când am chef. Nu mă mai întrebați "wă de ce nu scrii pe blog?" sau "te lași de blog?" pentru că scriu, continui să scriu, nu-l las baltă nici de-a' dracu' dar în perioada asta încerc să mă focusez pe școală, că de ziua mea dau examen, în iunie.

Okay, gata partea cu motivările. Știm cu toții senzația aia de discomfort cu care te trezești după o noapte proastă de somn. Ei bine, mie mi se întâmplă ca în diminețile alea să nu vreau să văd pe nimeni și toate gândurile mele să fie în engleză. Și înjurăturile în română. Prin urmare va urma un post obscen.
WARNING: Strong language level: Ardelenească tradițională cu nervi over 9000.
Și în diminețile astea în care aș decapita toate persoanele care îmi ies în cale există un factor de risc care te determină să nu poți să te relaxezi. Dimineața asta a fost una dintre acestea, iar eu am mai povestit despre programul meu matinal în urmă cu vreo 10 luni, aici.

Mă trezesc pe la 6: *Pfai, futu-i, numa' juma de oră mai am?* Nici nu mă culc bine că sună iar ceasul și mă trezesc nervos pentru că știam că am dat test la mate iar prima oră ne aduce testele la mate unde nu prea am știut. Cobor în bucătărie:
-Maaamă, unde mi-s cerealele?
-S-o terminat dară, mă coptile.
*Ooh băga-mi-aș pula-n ele cereale.*
Găsesc ceva prin frigider, mănânc și merg la baie să mă pregătesc.
Intru și văd că mama se machiază, că-i întârziată. *Goddamn it, she's late again. Să mă fut în serviciu pizdii.* Mă-nervez iar, mă pregătesc și merg să mă îmbrac. Deschid dulapul și văd că cămașa mea nu e călcată. *Pfoai să mă fut în ele cămăși și haine și sfinții lor, băga-ș-ar dracu furca-n ele!*  Mama, fiind deja plecată, o sun:
-Mama, cămașa mea, unde e?
-A, vai, am uitat să ți-o calc. Mergi tu cu altceva.
*Ioi fută-te Hristos în gingii și de ș-ar băga pula-n sprâncenele tale de próstă.*
-No bine mama, mă descurc eu. Biine. Da. L-am luat. Da. Îi în ghiozdan. Da, am sport azi. Hai odată. Gata. Pa. Nu, nu vroiam să îți închid da'... biine, bine, pa.

Și deja fierbeam de nervi. Îmi pregătesc ghiozdanul, îmi iau telefonu, banii, căștile și plec. Mergând în stație cu atitudinea mea de criminal în serie trece pe lângă mine o vecină și mă salută cazual. Imediata reacție a mea a fost să-i răspund la fel, dar în mintea mea se instalase paranoia. *Oare asta face mișto de mine? De ce m-a salutat curva? Fut-o mă-sa. Uite pe ăia doi frați, hehe, ce muiști îs ăia. Tulai domne, s-o oprit. Oare m-o auzit? Oare m-așteaptă să mă bată? Acuma m-o prins, după ce i-am comentat la ăla atuncea, bag pula.. Uite, vine autobuzu', băga-s-ar dracu-n el dac-o mai încăpea, că-i plin ochi. Hai să fug, să-l prind.* Successfully am reușit să urc, dar paranoia domina în continuare. Străbătând chinul dimineților morocănoase și paranoice m-am descurcat să ajung la școală fără vreun atac de panică și tulburarea s-a sfârșit.
...gata, nu știu cum să închei postu'. S-o terminat. Dă like.