Recomand să citeşti astă că-i interesant să afli ce-mi amintesc eu din copliăria mea. :)
Mă tot gândeam ce bine era când eram mici şi că acuma realizez că îmi pare rău după desene ce le uram atunci când au apărut, de exemplu: Tabăra lui Lazlo. Acuma fac orice pentru încă câteva episoade la TV.
Am scris despre cum era când eram mici în Pe vremuri..., Continuare: şi despre desenele din era '96-'04, era copilăriei multora dintre cei care îmi citesc blogul în Desene... şi nuştiu câţi au văzut postările, poate le vor vedea acuma.
Despre ce vroiam eu să scriu, de fapt?
Păi, amintiri de când eram mic, mititel, pitic, cum vrei să-i zici. Amintiri legate de ce făceam cu prietenii. Încep cu prietenii cei mai vechi: cu Răzvi, vărâmio, făceam ce vroiam. Ne suiam în pomi, ne jucam cu maşinuţe mici, avea nişte soldăţei mici din plastic şi pe sub scaune ne făceam cărări cu scobitori şi ziceam că erau 'baze de atac' şi umblam pe acolo cu tancurile şi soldăţeii. Ţin minte că, într-o vreme, când vedeam că se înnorează şi vine ploaie, aveam 2 lemne în formă de Y, le băgam în pământ, puneam un lemn transversal, o pătură peste şi aveam cort în curte, şi stăteam pe ploaie în cortu' ăla şi mâncam nişte biscuiţi în formă de animale şi beam suc. Despre Răzvi aş putea scrie două zile. El mi-a arătat primul joc din ăla ce te sperie, el m-o bătut prima dată, el m-o învăţat să fluier, să râgâi, să nu fiu fricos, să joc 'Datea', 'Măgar', cu el am mers prima dată la fotbal, cu el am mers prima dată la vale, el m-o învăţat să joc 'Duck Hunt', 'Mario' şi 'Tetris' pe antica consolă NES, am miliarde de amintiri cu el şi ţin la el ca la un frate.
Apoi, cu mătuşămea, Ela, de la Năsăud, erau vremuri minunate, de nedescris. Adoram să merg la ei, şi mai ales să dorm la ei.:)) Noi doi avem o tonă de amintiri. De când ne ştim, din totdeauna. Mergeam la ea şi vroia să ieşim afară, mie îmi era frică de Ioana varămea, de căţeluşa Ioanei, Codruţa... Ea împarte curtea cu un alt vecin de la o altă casă. Şi ăla are gospodărie. Şi luam coceni de porumb şi aruncam cu ei peste tot, şi era să spargem un geam dacă nu l-am spart (nu mai ştiu). Şi jucam ascunsea prin grădină, pe la animale, prin căpiţele de fân, şi ne urzicam vara, şi ascultam muzică pe casete, şi aveam telefoane identice, Motorola V180, şi ne uitam la chestii horror, şi ne povesteam coşmarurile, şi bârfeam alţi copii, şi săream pe pernele mari de la nişte fotolii ce le avea, şi ne jucam jocuri gen Grow până târziu. Odată, la ziua mea de 8 ani, Răzvi le ridica fustele fetelor de la Năsăud. Odată, am fugit cu ea, şi era pantă, am alunecat şi purtam un trening negru. nou-nouţ şi m-am dus în genunchi până la vale şi genunchii mi-au fost veşnic verzi.
Mai e Lori, un fost prieten. De ce fost? Pentru că ne-am certat, bătut şi nu mai vorbim de vreo 4 ani. Înainte eram buni prieteni. A, Lori vine de la Laurenţiu. Ţin minte că avea o grămadă de două ori cât noi de nisip în curte. Şi ne jucam cu maşinuţele mici, ne uitam împreună la Mickey Mouse, mâncam împreună, odată chiar l-am îngropat până în gât în grămada aia. Era minunat să fii copil.
E Franco, de care nu pot uita. El e copilul prin ochii căruia am văzut altfel lumea. El a fost primul care se juca Mario pe calculator cu mine, el a fost primul ID de messenger pe care l-am băgat în lista primului meu ID, de la el am primit prima minge de fotbal în faţă şi am fugit după el să-l bat, cu el jucam ascunsea când eram mici, şi şi acuma, când ne vedem, jucăm ascunsea.
Ultimul de care mai scriu e Nacu, prietenul pe care l-am cunoscut că stătea în blocul de vizavi şi mamele noastre erau colege de servici şi mai mergeam la el. Acuma, el s-o mutat pe Valea Ghinzii şi ne vedem de câteva ori pe ani, da' rămânem prieteni prin lucrurile care ne pasionează pe amândoi: jocurile pe calculator, internetul şi tehnologia, de la concursurile de Volfied şi Warcraft II la Starcraft II şi alte MMORPG-uri.[Nu mai am chef, chiar nu mai am, să mai scriu alte amintiri]
Asta-i tot.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu