Luceafărul Culinar.

Pentru că mi-e foame, o variantă mai nouă a luceafărului.

Au fost odată-n "Bucătar",
Au fost ca niciodată,
Cu-un skill gigantic culinar
Un aragaz şi-o fată.


Sărmana, ea, n-avea părinţi
Şi n-avea nici "lovele"
D-avea mâncare între dinţi,
Că nu vrea să se spele.


Din umbra unor simple bolţi, 
Ea pasul şi-l îndreaptă
Către un tomberon în colţ,
Şi-ntinde mâna dreaptă.


Privind agale şi uşor 
Mişcă ca o balenă,
Şi ambalajul de-Unisol
Se răsturnă în ghenă.
........................................
La câţiva paşi în urma ei
Acolo în odaie
Şi aragazul vrea scântei,
Doreşte o văpaie.


Şi ea duios la ochiul drept
Porneşte o făclie,
Şi vrea ca să gătească piept
De pui, în buc'tărie.


Şi în ulei, în luminiş,
Chipu-i se reproduce,
(Şi mie-mi vine să mă piş,
Da' parcă nu m-aş duce.)


Ea, privindu-l cu surâs
Se-ntinde. Aprinde hota.
Că când termină de gătit,
Vrea să primească nota.


Iar ea, vorbind cu el aprins, 
Măreşte şi făclia
Întinde mâna; aprinde haina,
Apoi bucătăria.


Cobori în jos, luceafăr blând,
Că de incendiu-i starea,
Pe aragaz nu-l poţi salva;
La cer i-i înălţarea.


El plângea cutremurător,
Se aprindea mai tare;
Cu butelie-are motor
Ş-îndată-n aer sare!


Şi apa cu care e stins, 
În cercuri se roteşte.
"Din cauza ei s-a aprins, 
Şi jur că mi-o plăteşte."


Uşor el plânge pe un prag,
Colo-n bucătărie,
Care s-a cam carbonizat,
Şi n-o să-şi mai revie.


Părea un bun dispozitiv
Şi orice putea găti.
Acum s-a ars definitiv
Şi-acum nu va mai fi.


Iar umbra fetei străvezii
E albă ca de ceară:
"Ce la mustaţă am scăpat!"
Credea că o să piară. 


Făcut în întregime de mine. Dacă v-a plăcut daţi like. :)